sâmbătă, 28 septembrie 2013

Află care sunt cele mai importante descoperiri arheologice de pe teritoriul României din anul 2012 (VIDEO)

un articol de Valentin Roman

Anul 2012 a însemnat zeci de descoperiri arheologice de o importanţă colosală în România, descoperiri ce dovedesc încă o dată că spaţiul nostru geografic este cel în care s-au manifestat unele dintre primele culturi umane evoluate ale Pământului.

Din păcate, multe vestigii au fost distruse în cadrul derulării unor proiecte de infrastructură, în timp ce altele, împreună cu artefacte mobile, au fost cercetate superficial.
De-a valma, o serie întreagă de situri aparţinând neoliticului, epocii geto-dace, celei romane şi medievale, au fost îngropate sub asfaltul unor noi şosele, ştiinţa fiind văduvită, astfel, de elemente care puteau contribui la o mai bună înţelegere şi cunoaştere a trecutului nostru, din cel mai vechi timpuri şi până astăzi.

Află din materialul video de mai jos care sunt principalele descoperiri ale anului trecut şi care le-a fost destinul într-o ţară în care cei în măsură să ne protejeze moştenriea culturală par mai degrabă tot mai hotărâţi să o distrugă.

Un comentariu:

  1. Inspectand continuturile inscriptionarilor pe fond gri inchis, sub imaginea tricolorului cu Valentin Roman scris pe el, constatam o contradictie intre ceea ce putem considera ca adevar istoric autentic si ce apare scris chiar pe acest fundal: desi se sustine, pe buna dreptate, dacitatea poporului si a limbii in cauza, sustinatorii insisi au scris in loc de Dacia, Romania desi Dacia este denimirea corecta a tarii noastre, nicidecum Romania. In loc sa se duca o campanie sustinuta pentru schimbarea denumirii tarii noastre din Romania in Dacia se fac aproximari eronate privind vechimea unor artefacte (nu pot exista obiecte mai vechi de 6000 de ani pentru ca avem confirmarea aritmetica a anilor care au trecut de la existenta primilor doi locuitori ai planetei pana in anul 2000; experimentul cu carbon trebuie, cred, revizuit ca metoda stiintifica pentru ca da cifre mai mari decat trebuie, deci, cifre false). In rest, actiunea acestui grup de tineri cercetatori, de revizuire a istoriei antice si medievale a lumii, de rescriere si popularizare a ei neintarziata, nu poate fi ignorata si nici blamata si interzisa ci lasata sa se impuna iar Academia si autoritatile politico-administrative ale tarii noastre sa legifereze concluziile si sa impuna rescrierea manualelor dar si sa scoata din uz literatura de specialitate existenta din seculara anterioritate. Atentie, deci (!): specializati-va in manageriat publicitar profilat si in politici de relevare a adevarului istoric. Nu uitati, insa, observatia mea de la inceput: nu Romania ci Dacia - atat in scris cat si in vorbirea libera, chiar daca nu s-a dat o lege de schimbare a denumirii tarii noastre. Populatia tarii si intreaga lume trebuie sa se obisnuiasca, scotand din vocabularul propriu cuvantul fals de cel indreptatit, real. Este inceputul pentru eventualitatea ca o lege in acest sens se va da, totusi pentru a iesi cu totii de sub tirania acestui fals ordinar. care dateaza de aproape doua secole. Va rog pe toti, faceti asa si nu va mai contraziceti cu voi insi-va ca ma doare capul.

    RăspundețiȘtergere