marți, 29 iulie 2014

După ce le-a INTERZIS orice drept timp de 20 de ani, UCRAINA vrea să-i trimită pe ROMÂNI să moară la război: "Nu vom permite nimănui să ne ia copiii"! VIDEO

Românii din Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa trăiesc un coşmar ce pare să nu se mai termine. După ce au fost ocupaţi samavolnic, eliberaţi şi apoi din nou ocupaţi de Uniunea Sovietică, românii nu s-au putut bucura nici de momentul 1989. Căderea Uniunii Sovietice i-a adus în braţele noului stat ucrainean, care n-a avut niciun scrupul în a continua să beneficieze de efectele pactului criminal Ribbentrop – Molotov.

Mai nou, ca într-un adevărat scenariu de groază, românii s-au trezit mobilizaţi de către statul ucrainean pentru a lupta împotriva separatiştilor ruşi din Donbass.


Cu toate acestea, românii şi-au luat soarta în propriile mâini şi au protestat împotriva acestei decizii, blocând autostrada spre Kiev.

Totul s-a petrecut în satul Ostriţa de lângă Cernăuţi, acolo unde 280 de tineri din localitate au primit ordinul de mobilizare în armată.

În Lehăceni (Priprutia), raionul Noua Suliţă, oamenii au dat foc ordinelor de mobilizare chiar în mijlocul străzii.

Noi vrem pace, război nu ne trebuie. În Ucraina trebuie să fie pace. Nu avem nevoie să ne plece copii la război să moară. Toţi care merg acolo mor, nimeni nu se întoarce”, a spus una dintre femeile care au blocat drumul. A fost blocat şi drumul Cernăuţi – Suceava.

„Dangătul clopotului din sfintele lăcaşe care a răsunat în această dimineaţă în unele localităţi româneşti din raionul Herţa, a fost ca un semn de deşteptare şi de îndemn de a se împotrivi chemărilor de a trimite feciorii satelor Bucovinei să moară în regiunile Doneţk şi Lugansk. În fiecare localitate din acest ţinut oamenii au ieşit în stradă. Au început locuitorii comunei Horbova, urmaţi de cei din satele Banceni, Godineşti, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoşeşti, Mihoreni, Ţureni şi alte localităţi. Oamenii vor să trăiască în linişte şi pace. Nu vor ca feciorii lor, să fie duşi la război, iar tinerii din Estul Ucrainei să fie consideraţi ca refugiaţi, odihnindu-se în regiunea Cernăuţi, şi-n alte zone din vestul ţării... „Este un neadevăr, de ce tinerii români trebuie să moară în Donbas, pe când bărbaţi tineri din est se odihnesc în ţinutul nostru, fiind refugiaţi”, scandau locuitorii Ţinutului Herţa. Şeful Administraţiei Raionale de Stat Herţa, domnul Viorel Iastremschi a declarat că speră în găsirea unei soluţii paşnice, fără mobilizare obligatorie. Speranţele şi promisiunile conducerii raionale, dar mai ales a comisarilor militari, nu au fost suficiente pentru calmarea situaţiei. „Aici vom sta zi şi noapte, în mijlocul drumului şi nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă şi să-i ducă la război”, spunea doamna Gherman din satul Horbova”, transmite bucpress.eu.

VIDEO, AICI:
 https://www.youtube.com/watch?v=k_3QmXEcRls#t=725


sursa: http://activenews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu